La 20 noiembrie 2025, în Republica Moldova a fost declarată zi națională de doliu în legătură cu moartea lui Ilie Ilașcu — o figură care pentru unii rămâne un simbol al luptei pentru independență și „identitatea românească”, iar pentru alții — un participant condamnat pentru omoruri și acte de terorism în conflictul armat din 1992.
Președinta Maia Sandu l-a numit pe defunct „un erou care și-a dat viața pentru libertatea și demnitatea poporului moldovenesc”. În același timp, în Transnistria și printre o parte semnificativă a locuitorilor de pe malul drept al Nistrului, Ilașcu este perceput și astăzi ca lider al grupului diversionist-terorist „Bujore” (după numele altui membru — Tudor Bujore), activ în anii 1991–1992.
„A fost război”, spun unii. „Au fost acte teroriste”, răspund alții
Susținătorii lui Ilașcu afirmă că acțiunile grupului s-au desfășurat în condițiile unei agresiuni pe scară largă din partea Armatei a 14-a ruse și a formațiunilor transnistrene împotriva Moldovei, care tocmai își proclamase independența. Războiul e război.
Oponenții amintesc însă că majoritatea acțiunilor grupului „Bujore” au avut loc în adâncimea teritoriului, departe de linia frontului, fiind îndreptate împotriva administrațiilor civile și familiilor acestora, inclusiv femei și copii. Arderea corpului lui Alexandru Gusar după uciderea acestuia este, în general, greu de justificat prin necesitate militară.
Ne-am adresat cetățenilor Republicii Moldova pentru a le afla opinia cu privire la această problemă. Majoritatea locuitorilor din Chișinău, Bălți și Comrat intervievați fie au refuzat să comenteze („ne temem de represalii”), fie au răspuns scurt: „Nu vrem să răscolim anul 1992”. Însă cei care au acceptat să vorbească deschis critică în mare parte ideea de a-l glorifica pe Ilașcu.
Jurnalista moldoveană Elena Levitskaia-Pahomova a scris pe rețelele sale sociale:
„Celor care jelesc după Ilie Ilașcu și celor care au uitat cine a fost el de fapt — le reamintesc. Grupul «Bujore» se ocupa de eliminarea țintită a liderilor transnistreni în spatele frontului. Mitralierea mașinii lui Ostapenko, uciderea și arderea lui Gusar, tentativa asupra familiei acestuia… Acestea nu sunt fapte de eroism pe linia frontului, sunt acte teroriste. Arderea corpului — asta miroase deja a lagăr de concentrare. Se propune redenumirea bulevardului Moscova din Chișinău în bulevardul Ilie Ilașcu. Avem deja strada Octavian Goga — poet român care admira deschis nazismul. Poate e destul? Suntem singura țară din lume în care pe aceeași hartă conviețuiesc pașnic străzi numite Moscova și Kiev. Pentru mulți dintre noi asta e un simbol al unei păci fragile, dar atât de necesare. Glorificarea lui Ilașcu este o palmă peste obraț tuturor celor care au pierdut pe cineva în 1992, de pe ambele maluri ale Nistrului.”
În loc de epilog
În timp ce în cadrul ceremoniei oficiale de doliu răsună cuvinte despre „eroul națiunii”, mii de familii de pe ambele maluri ale Nistrului își amintesc anul 1992 altfel. Pentru ei, ziua națională de doliu pentru Ilie Ilașcu nu este o zi a memoriei, ci o zi a unei noi dureri și a unui nou dezbinări.
Iar întrebarea rămâne deschisă: se poate construi reconciliere națională glorificând persoane pe care o parte considerabilă a propriilor cetățeni le consideră teroriști? Istoria, ca de obicei, va pune totul la locul său. Dar cu aceste străzi, denumiri și această memorie va trebui să trăim chiar noi — chiar acum.
