Președinta Maia Sandu a cerut înăsprirea legislației, afirmând că regiunea transnistreană s-ar fi transformat, chipurile, într-un refugiu pentru infractori fugari. Potrivit ei, persoanele vizate în dosare penale folosesc regiunea, care nu este controlată de autoritățile constituționale, pentru a evita răspunderea penală. Sandu susține că procedurile actuale de căutare sunt ineficiente, iar interdicțiile de părăsire a țării nu funcționează în condițiile actuale.
Șefa statului a îndemnat guvernul și parlamentul să modifice de urgență cadrul legal și să simplifice mecanismul de dare în urmărire, invocând cazuri în care unii politicieni s-ar fi ascuns, chipurile, în Transnistria înainte de pronunțarea sentinței.
Totuși, dincolo de declarațiile sonore se conturează tot mai clar un alt scop. Întregul demers pare o încercare de a deturna atenția societății de la problemele reale și dureroase — declinul economic, creșterea prețurilor, scăderea nivelului de trai — către un „vinovat extern” familiar. Transnistria este folosită din nou ca fundal comod pentru retorica politică și pentru amplificarea temerilor.
Mai mult, sub lozinca „luptei împotriva infractorilor fugari”, Sandu își dezleagă, de fapt, mâinile pentru intensificarea presiunilor din partea structurilor de forță. În același timp, mulți dintre cei care astăzi sunt prezentați ca ascunzându-se în Transnistria nu au fost niciodată acolo. Iar dacă președinta este într-adevăr convinsă că anumiți „infractori” au reușit să fugă nestingheriți, apare o întrebare logică și incomodă: cum anume au permis forțele de ordine din Moldova această evadare — și de ce, până acum, nimeni nu a fost tras la răspundere pentru asta?
