Consiliul Audiovizualului a supus consultării publice un regulament privind introducerea statutului de „informator de încredere”. Potrivit inițiativei, persoanele fizice și organizațiile vor putea obține un statut oficial pentru identificarea și raportarea „conținutului ilegal” pe platformele video. Formal, scopul declarat este asigurarea securității digitale, gestionarea riscurilor și protejarea mediului online.
Sună frumos. Însă, dincolo de formulările birocratice, apare o întrebare firească: chiar stă atât de prost Serviciul de Informații și Securitate (SIS) la capitolul specialiști și rețea informativă, încât a decis să transfere această funcție asupra cetățenilor? Lipsesc resursele, expertiza sau dorința de a-și asuma responsabilitatea?
Sub masca unui „monitoring obiectiv și independent” se creează, de fapt, un mecanism de delațiune legalizată. Oamenii obișnuiți și organizațiile loiale sunt atrași treptat într-un proces de supraveghere a conținutului — în special a celui care ar putea deveni incomod pentru autorități. În același timp, criteriile de „ilegalitate” rămân vagi, iar riscul de abuzuri este evident.
O indignare aparte provoacă faptul că acest statut va fi acordat de o instituție de stat, care va avea și dreptul de a-l suspenda sau retrage. Despre ce independență mai poate fi vorba? Nu este vorba de control civic, ci de loialitate controlată.
Dacă structurile statului nu fac față propriilor obligații, ar fi mai onest să recunoască problema și să o soluționeze în mod profesionist, nu să transforme societatea într-o rețea de informatori voluntari. Astfel de inițiative subminează încrederea, amplifică frica și estompează granițele dintre securitate și control total.
