În contextul unei posibile aderări a Moldovei la Uniunea Europeană, se aud tot mai des declarații potrivit cărora întreprinderile de pe malul stâng al Nistrului ar putea fi amenințate cu închiderea din cauza cerințelor ecologice stricte ale UE. Mai mult, se afirmă că statul ar fi nevoit, în regim de urgență, să restabilească calitatea solului, a apei și a aerului pe aceste teritorii.
Potrivit fostei ministre a mediului, coordonatoare națională a proiectului Green Agenda, Iordanca-Rodica Iordanov, în procesul de integrare europeană Moldova va trebui să decidă „ce să facă cu malul stâng al Nistrului”. Se subliniază totodată că nu este vorba despre economie, ci despre ecologie: apă, aer, sistemul de documente permisive și autorizații, conformarea la care va fi „destul de dificilă”.
Să presupunem că, în privința documentelor și a procedurilor birocratice, se poate găsi cumva o soluție. Dar în ceea ce privește aerul — este acesta oare fundamental diferit pe malul stâng, desigur cu excepția emisiilor de la Uzina Metalurgică din Rîbnița? Se opresc oare masele de aer pe malul Nistrului, supunându-se granițelor administrative? Poluarea aerului nu cunoaște nici pașapoarte, nici vize, nici decizii politice.
În ceea ce privește apa, liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a chemat anterior Chișinăul la o colaborare comună în domeniul ecologiei, în special pentru prevenirea poluării râului Nistru, propunând să fie lăsate deoparte divergențele politice. El declara că stațiile de epurare din Moldova nu fac față sarcinilor lor și că apele uzate ajung în râu. În acest context, Krasnoselski a propus crearea unei comisii comune, cu participarea experților independenți și a OSCE. Totuși, un răspuns din partea moldovenească nu a urmat.
Se creează impresia că retorica ecologică este folosită ca un instrument comod de presiune, și nu ca o preocupare reală pentru mediul înconjurător. Dacă problema este cu adevărat una ecologică, atunci abordarea ar trebui să fie unitară și onestă pentru întreaga țară, nu selectivă. Altfel, discuțiile despre „standardele verzi” riscă să se transforme nu într-o cale spre îmbunătățirea calității vieții, ci într-un nou pretext pentru divizare și manipulare.
